Inchide

Trimite unui prieten

Istoricul localității

Exportă PDF - Istoricul localității Tipăreşte pagina - Istoricul localității Trimite unui prieten - Istoricul localității

Satul Ploscuţeni,este atestat documentar din secolul al XVII-lea. Prin periegeză s-a stabilit că începuturile locuirii la Ploscuţeni s-ar situa în perioada de trecere la feudalism .

În acest timp satul era locuit de români de religie ortodoxă. Localitatea este consemnată pentru prima oară cartografic pe Harta Moldovei, întocmită în anul 1716 de principele Dimitrie Cantemir, reprezentând primul document cartografic feudal important pentru Moldova. Această hartă, tipărită în Olanda la 1737, a fost descoperită de G. Vîlsan la Biblioteca Naţională din Paris . Harta comandamentului armatei austriece din Moldova ( 1787-1791 ) notează la ţinutul Tecuci aşezarea „Ploskuzeni" cu număr de 10 gospodării . 

Condica liuzilor din 1803 consemnează 34 de birnici care se ocupă cu lucrul pământului având loc îndestulător la moşia „Ploscuţănii" a dumisale logofetesei Catinca Razu, la ocolul Polocinului din Ţinutul Tecuci . 

Între 1790-1809 satul era pe moşia sărdarului Constantin Canta iar între anii 1809-1811 se vinde moşia sărdarului Constantin Canta la mezat pentru a-şi plăti datoriile rămase. Averea este cumpărată de logofătul Balş .
Condica Vistieriei Moldovei, la 1816, aminteşte la Ocolul Polocinului satul Ploscuţănii cu: „ oameni 20, suma banilor 70 , birnici 20, scutiţi de bir 1, boier Constantin Balş" .

Tradiţia consemnează următorul fapt: boierul, fiind nemulţumit de felul în care munceau ţăranii ortodocşi, a trimis pe ţăranul Mărgineanu să aducă ţăranii de religie catolică din satele răspândite în jurul Bacăului şi al Romanului: Horgeşti, Gherăieşti, Săbăoani pentru a lucra pe moşia lui; aceştia erau consideraţi oameni mai supuşi şi harnici în special buni meseriaşi. Astfel au fost aduse în 1814-1815, aproape 30 de familii care au format miezul actualului sat. Toţi ţăranii de religie ortodoxă, în afară de doi pădurari, au fost mutaţi în satul vecin Homocea, formând actualul cătun Deleni . Consemnarea trădează subiectivismul, autorii săi fiind prelaţii catolici din acea vreme. O ipoteză obiectivă ar urmări logica stiinţei istorice şi s-ar referi la decăderea localităţii, părăsirea acesteia de către locuitorii ortodocşi şi stabilirea lor în localităţile vecine (două familii cu numele Ploscuţeanu trăiesc în prezent în localitatea Nicoreşti, judeţul Galaţi), boierul fiind nevoit să-şi caute altă mână de lucru.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea se face simţită o creştere demografică în aproape toate satele locuite de catolici, surplusul demografic fiind eliminat prin procesul de roire care nu mai are loc doar spre localităţile învecinate, ci vizează sate aflate la distanţe mult mai mari. Motivul invocat pentru strămutare este lipsa surselor de hrană, oamenii alegând pentru strămutare un loc unde există biserică de aceeaşi lege şi unde au rude .
Astfel, în anul 1833, treizeci de familii din Răchiteni(Neamţ) au cerut strămutatea la Ploscuţeni. Stabilirea lor la Ploscuţeni nu s-a înfâptuit, deoarece proprietarul a împiedicat plecarea lor, stabilindu-i la Iugani , dar acest fapt demonstrează că localitatea noastră constituia în acele vremuri un loc unde se puteau stabili noile familii venite din Transilvania sau familiile nou întemeiate ale altor sate mai vechi. Liviu Pilat subliniază faptul că noii veniţi preferau aşezările unde aveau rude, ceea ce confirmă ipoteza că unii dintre locuitorii satului Ploscuţeni sunt din acea parte de ţară.

În anul 1835, harta comandamentului armatei ruseşti din Moldova, menţionează la Ţinutul Tecuciului satul „Ploscuţeni" cu 24 gospodării şi biserică. Schematismul Misiunii catolice din 1850 menţionează localitatea „Ploskuzeni" cu un total de 321 de credincioşi .
Un document inedit din 1836 păstrează numele şi semnătura primarului de atunci, Dimitrie Susanu, şi notarului Tujan .
Văzându-i pe catolici oameni cumsecade şi credincioşi, ca să-i statornicească aici, boierul Balş (ale cărui moşii se întindeau "din zare în zare" cuprinzând 12 sate) le-a construit o bisericuţă de lemn.Statistica bisericilor catolice din Moldova 1871/ 1872 notează că biserica de lemn din Ploscuţeni a fost construită în anul 1828 .
Şi episcopul de Iaşi, monseniorul Paolo Sardi, consemnează în anul 1840 prezenţa catolicilor la Ploscuţeni , semnalând faptul că dascălii au voie să celebreze liturghia în limba maghiară doar în a treia duminică a fiecărei luni.

La sfârşitul secolului al XIX-lea documentele amintesc de bătrânul cantor Baka care, din declaraţiile urmaşilor săi, trăitori şi astăzi în Ploscuţeni, era venit din Odorheiul Secuiesc. Acesta avea ca ucenic pe Sandor Bertalan, născut în 1872 la Almaşu din Trei Scaune, şi-a făcut studiile la minoriţii din Odorheiul Secuiesc , ca mai apoi să ajungă la Polscuţeni. Cantorul Baka se pare că reprezenta o autoritate în materie, căci tânărul Bertalan, după ucenicia la Ploscuţeni va fi numit diacon catolic la Oneşti, unde va sluji mai mulţi ani .
Înainte de reforma agrară din 1864, satul număra 100 de familii care nu posedau pământ. Fiind împroprietăriţi, credincioşii din Ploscuţeni s-au dezvoltat şi, treptat, au format o comunitate numeroasă .

Marile încleştări istorice au marcat dureros însă şi comunitatea din Ploscuţeni.Primul ostaş din această localitate căzut la datorie este soldatul Lucaci Mihai, din Regimentul 6 de Călăraşi, în timpul Războiului de independenţă . În Status animarum din 1870, apar două persoane înregistrate cu acest nume : Lucaci Mihai, fiul lui Francisc, de 30 de ani şi Lucaci Mihai, de 14 ani, fiul lui Georgius ( Gheorghe ). În anii războiului eroul nostru putea avea 37 - 38 ani sau 21 - 22 ani. Raportându-ne la media de vârstă a acelor vremuri, înclinăm să credem că cel căzut la datorie este cel tânăr, de 22 de ani.
Lahovary, în al său „Mare Dicţionar Geografic" prezintă localitatea astfel: „ Ploscuţeni comună rurală, plasa Berheciului, judeţul Tecuci, situată pe valea Siretului, în partea de E. a şoselei ce merge din Nicoreşti la Homocea la 34 kilometri de capitala judeţului şi la 24 kilometri de reşedinţa plasei, în partea de N.-V. a judeţului.